de Magdalena Popeanga
Fiecare meserie, profesie presupune riscuri. De un fel sau de altul. Ca politist, ca bodyguard, ca procuror intelegi ca te poti trezi cu amenintari, amenintari ce uneori sunt duse la indeplinire.
Unele profesii beneficiaza de o legislatie mai dura (in realitate, mecanismul greoi de punere in aplicare a legilor, face ca de multe ori chiar si existenta acestui beneficiu sa fie in van). Alte profesii beneficiaza de sporuri.
Avocatii nu beneficiaza de nimic. Nici de sporuri, ba chiar de multe ori apare pretentia ca ei sa munceasca benevol, sa dea sfaturi benevol, sa raspunda la emailuri elaborate cu sfaturi juridice, sa redacteze benevol, eventual sa si reprezinte in instanta tot benevol. La inceputul intrarii mele in avocatura, am fost surprinsa teribil de aceasta atitudine: vecini, prieteni, necunoscuti ma sunau duminica la pranz sau in timpul orelor de odihna, sau in timpul orelor de lucru, cu pretentia sa le dau informatii. Pe langa caracterul total neprofesionist al acestui tip de consultatii date in aceste conditii, pe langa faptul ca avocatii nu sunt birou de informatii, pe langa faptul ca avem si noi ca orice alt om dreptul la ore de odihna, de petrecut alaturi de familie, apare si ideea ca eu, ca avocat, nu ma duc la instalator, dentist, farmacist, notar, medic,zugrav, etc� fara a avea un ban in buzunar si in niciun caz nu ii pretind sa imi munceasca pe gratis.
Perceptia omului de rand fata de avocat este de multe ori halucinanta. Propria mea verisoara atunci cand vorbeste despre onorariul avocatului, ii spune �bacsis�. In opinia ei, sa platesti un om ce munceste pentru tine este ok, cu exceptia situatiei in care acel om este avocat. Atunci este� anormal, este bacsis.
M-am gandit ca poate aceasta perceptie vine din vremea in care avocatii erau arondati unei Judecatorii� verisoara mea traia cu gandul ca statul ne plateste iar onorariul luat de noi este doar ceva suplimentar cerut de noi.
Tot textul
Superb articolul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu