Limitarea concluziilor si gandul sperantei

In timpul sedintelor de judecata, cand nu suna mobilul sau forfota cedeaza sub umerii grei ai sperantelor apar personaje care se pot apara singure si care au capatat o experienta oarecare in problema care ii priveste. Respectivul om sufera, se judeca pentru a termina odata, dar ca intotdeauna un dosar e intortocheat si cu multe concluzii trase din alte dosare sau hartii aditionale, incat acel om tine sa prezinte intreaga istorie a actiunii care in mod evident tine de unul sau mai multe dosare, de o hartie sau o semnatura. Este enervant sa nu intelegi nimic. Este iritant sa il vezi cum gesticuleaza si nu mai termina. Tonul sau grav si indurerat incepe sa te doara dar dupa 2-3 minute iti dai seama ca tot ce reprezenta un posibil avantaj in fata instantei devine in final dezaprobant si dezgustator in interminabilul monolog care se vrea a fi induiosator. Multi isi pierd rabdarea, magistratul il intrerupe prima data politicos solicitand concluzii scrise, a doua oara ii aminteste ca stie dosarul, pe urma puteti ghici ce a urmat. Rabdarea magistratilor este impresionanta. Uneori fara limite. Eu nu as putea face asa ceva. Mai sunt magistrati care vin dupa petreceri direct in sala de judecata fara sa stie macar 1 dosar. Orice ce se amana este extraordinar. Orice e complicat da dureri de cap deja existente. Procurorul se simte si incearca sa il ajute explicandu-i in cateva cuvinte rezumatul dosarului ce urmeaza. Orice tensiune in sala e ca o bomba cu ceas. Orice rabdare nu mai este. Sunt oameni intre oameni cu ADN-uri diferite care incearca asteptand o zi intreaga sa i se strige cauza, si mai ca ar pleca pana la baie dar ii este frica sa nu ii vina randul dosarului sau. Orice om care paseste intr-o sala de judecata are inima cat un purice, dupa o perioada se acomodeaza cu orice...

Intrebarea zilei in fiecare zi

Ca in fiecare zi, orice avocat care se respecta si este interesat de soarta dosarelor merge "pe teren" sa urmareasca evolutia sau involutia dosarelor. Zeci de saluturi amicale, cateva saluturi resalutate apoi daca te intanesti iarasi cu acel avocat schitezi un zambet ceramic. Dar nu de putine ori se intampla ca unul dintre avocati sa te tina de vorba cu toate ca nu ai mai nimic de facut dar politetea celui care te abordeaza poate deveni iritanta cand se ajunge la intrabarea zilei ca in fiecare zi "La ce pozitie esti?" . O intrebare care nu este binevenita cand nu ai treaba si ca te afli in acea sala doar pentru "a fura" un gram de cunostinte profesionale.

Libertatea de a fi avocat te subjuga

E bine sa fii avocat, privesti toata ziua siretlicuri si zambesti la secvente perverse alte celorlalti avocati mai vechi si cu prestigiu dar in sinea ta stii ca este o vrajeala. Privesti pofta de a straluci la celilalti avocati care te intreaba zi de zi "Ce faci? La ce pozitie esti?" Intrebarea zilei ! Avocatura nu mai este ceea ce a fost. Zumzetul din sala dispare doar in fata nestiintei. Presedintele iti suprima dreptul de depunde intampinare la prima infatatisare si iti zambeste cand te refuza semn ca dosarul e sub ochiul partii adverse. Daca nu ai venituri platesti taxe ca si cum ai merge pe salariul mediu pe economie. Mi-ar conveni o stabiltate in ceea ce priveste onorariul. Stiu ca exista asa ceva insa sumele orientative nu sunt bagate in seama, si nimeni nu tine cont de asa ceva. Unitatea avocatilor nu exista.